Cum te ajuta o agentie sa iti reprezinti compania in social media

Creșterea vânzărilor și maximizarea profitului reprezintă două dintre cele mai importante elemente dintr-o companie, atât în prezent cât și în setarea obiectivelor pe termen mediu și lung. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, automatizarea sistemelor a adus numeroase avantaje, precum și alte beneficii pe care le putem obține doar în anumite situații.

Read More

Marketing traditional vs Marketing digital

Evoluția internetului și a tuturor canalelor de comunicare a făcut ca ideea de marketing să capete noi forme, fiinde nevoită să se adapteze noutăților și cerințelor pieții. Dacă în articolul trecut am văzut ce echipă de marketing e mai potrivită, azi vom aborda o altă paralelă și anume diferența dintre marketing-ul digital și cel cel traditional. Pentru a înțelege diferența dintre cele două trebuie să vedem ce face fiecare în parte și care este evoluția lor. Read More

De ce e importantă social-media pentru un start-up?

Social media a devenit destul de dezvoltată și importantă încât o putem folosi cu brio atunci când vine vorba de promovare. În condițiile în care marea majoritate a oamenilor, petrec timp pe rețelele de socializare, ce loc mai bun poți găsi pentru a-i aborda? Construirea unei strategii bune, poate pune orice afacere pe locurile din primul rând atât din punct de vedere al clienților abordați cât și față de competiție.

Read More

Ce înseamnă și cum funcționează serviciile de digital marketing?

Termenul de digital marketing se referă la tehnicile de promovare a unui produs sau unui brand prin intermediul unuia sau mai multe canale media. Spre deosebire de marketingul tradițional, cel digital oferă unei companii posibilitatea de a vedea – de obicei în timp real – dacă respectiva campanie funcționează sau nu și ce ar mai trebui îmbunătățit.

Angajații din digital marketing urmăresc de regulă, în timpul unei campanii, numărul de vizualizări pentru un brand sau produs, ce conținut funcționează și care nu, dar și rezultatele transpuse în vânzări.

În timp ce Internetul este principalul canal asociat cu conceptul de digital marketing, la fel de bine pot funcționa și mesajele text, aplicațiile de mobil, podcast-urile, televiziunea digitală și canalele de radio.

De ce este atât de important marketing-ul digital?

Canalele media digitale sunt atât de cuprinzătoare în zilele noastre încât clienții pot avea acces la informațiile dorite în orice loc și moment (cu condiția să existe o conexiune la Internet). În plus, acest domeniu este într-o continuă creștere și o sursă continuă de divertisment, știri, cumpărături și o bază pentru interacțiunea socială. În acest context, consumatorii sunt expuși din ce în ce mai mult la astfel de campanii de digital marketing, nu doar prin prisma interesului lor, dar și al celor cu care interacționează în aceste medii.

Cu alte cuvinte, ești mult mai predispus să ai încredere într-un produs sau un brand pe care îl apreciază majoritatea rudelor și prietenilor din social media, de exemplu. Oamenii se orientează către branduri în care au încredere, companii care îi cunosc și le înțeleg nevoile și arată asta prin promovarea unui conținut dinamic și personalizat.

În final însă, pentru obținerea rezultatelor scontate în urma unei campanii de digital marketing, trebuie avută în vedere folosirea nu doar a unei singure abordări, ci încorporarea mai multor tehnici de promovare în mediul digital.

Iată care ar fi acestea:

Social media marketing

Atunci când vine vorba de digital marketing, poate cea mai cunoscută componentă a acestuia este promovarea unui produs sau brand pe rețelele de socializare precum Facebook, Twitter, LinkedIn, MySpace, etc.

De exemplu, Facebook are un program destul de complex de advertising, care îi permite celui care face reclamă să se adreseze unui număr impresionant de persoane (utilizatori), selectați pe baza locației, vârstei sau altor caracteristici relevante în procesul de digital marketing.

E-mail marketing

Sau permission (opt-in) e-mail marketing se referă la o tehnică de digital marketing care îi încurajează pe clienți să opteze sau să se înscrie pentru primirea unui newsletter despre produsul, serviciul preferat. Un avantaj al acestei tehnici este că li se dă oamenilor posibilitatea să aleagă singuri înscrierea la un anumit newsletter în loc să fie adăugați automat.

Display advertising

Sau publicitatea clasică, de pe Internet, primul lucru care îți vine în minte atunci când te gândești la publicitatea online. Printre exemplele de reclame folosite în cadrul acestei ramuri de digital marketing se pot aminti bannerele de pe pagina principală a site-urilor web sau videoclipurile, mai nou. În general, bannerele publicitare pe care le întâlnești pe internet sunt publicate prin intermediul unor campanii precum Google Adwords, sau altele asemănătoare.

PR Online sau PR-ul digital

Relațiile publice online sau Relațiile Publice Digitale reprezintă o ramură importantă a conceptului de digital marketing și presupun abordarea unor tehnici de comunicare menite să aducă o imagine pozitivă asupra unei afaceri sau organizații.

Printre tehnicile folosite se aminti postările regulate de pe blogul companiei sau afacerii, postările relevante de pe Twitter, Facebook sau alte rețele sociale, etc., postări a căror țintă principală este să genereze cât mai multe distribuiri și interacțiuni cu publicul țintă.

Search Engine Marketing

Sau Search Engine Optimisation (SEO), este o tehnică de digital marketing ce implică unelte de marketing în încercarea de a obține o poziție cât mai bună în clasamentele motoarelor de căutare, precum Google sau Bing, pentru site-urile afacerilor promovate.

Odată ce ai atras un vizitator pe un site, instrumentele de marketing de tipul butoanelor Call-To-Action (Apel la acțiune) sau postarea de conținut relevant, vor menține acel vizitator mai mult timp pe site, suficient încât să fie atras de-a lungul „tunelului” de marketing creat special cu acest scop.

În final, pentru o campanie reușită de digital marketing, trebuie urmărite și bifate cel puțin trei aspecte majore, redate în cele ce urmează:

  • Dezvoltă și menține relații strânse și de încredere cu clienții în cadrul unor canale variate de comunicare – atât tradiționale cât și digitale.
  • Inițiază interacțiuni dinamice cu clienții vizați și răspunde prompt nevoilor acestora.
  • Analizează datele primite în urma rapoartelor și extrage-le pe cele relevante, care să te ajute în îmbunătățirea campaniilor și luarea mai rapidă a deciziilor în cadrul campaniilor de digital marketing