Cum te ajuta o agentie sa iti reprezinti compania in social media

Creșterea vânzărilor și maximizarea profitului reprezintă două dintre cele mai importante elemente dintr-o companie, atât în prezent cât și în setarea obiectivelor pe termen mediu și lung. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, automatizarea sistemelor a adus numeroase avantaje, precum și alte beneficii pe care le putem obține doar în anumite situații.

Read More

Cu ce se ocupă o agenție de publicitate?

Domeniul publicității este unul vast iar în ultimii ani a acaparat partea de online, ajungând mult mai repede la publicul țintă. Publicitatea are rădăcini adânci în istorie și a avut cam același scop de-a lungul anilor: să promoveze. Fie că vorbim de vânzarea unor produse sau servicii, fie că vorbim de crearea unei imagini sau a unui tagline, publicitatea a fost mereu pe poziții, încercând mereu să pună creativitatea și ingeniozitatea pe un plan primar. Read More

De ce este important sa ai un slogan

Un slogan îți definește în câteva cuvinte produsul și îl scoate în evidență atunci când iese pe piață. De multe ori, de ingeniozitatea acestuia depinde și succesul pe care un serviciu sau un produs îl are. Un slogan trebuie să atragă atenția și sa o păstreze asupra produsului pe termen lung. Un slogan bine conturat, alături de numele brandului și de logo-ul acestuia crează o identitate vizuală care ar tebui să te reprezinte

 

De ce e important să ai un slogan bun?

Pe deoparte, sloganul este cel care aduce recunoaștere pe piață. Pe de altă parte ajută la crearea unei legături puternice cu clienții și cu alți parteneri. În momentul în care auzi un anumit slogan, automat faci legătura cu brandul denumit. Sloganul vorbește despre tine și în cele mai bune cazuri o face pe termen lung. Dacă un slogan sună bine cu siguranță omul va avea interesul să verifice produsul sau să întrebe despre serviciile pe care le promiți.  Pe lângă faptul că te pune pe piață, te poate diferenția de competiție.  Cu cât este mai diferit și rezonează mai bine cu ceea ce faci cu atât ai șanse mai mari să ai întâietate în fața celorlalți care vând același produs.

Care sunt tipurile de slogan?

Domeniile de activitate sunt vaste și diferite așa că și tipurile de slogan sunt la fel. Ai nevoie de o cunoștință asupra pieței pentru a ști ce prinde mai bine pentru produsul sau serviciul tău. Odată vorbim despre persoanele cărora se adresează, pentru că un slogan care vinde servicii medicale va fi altfel decat unul care vinde jucării pentru copii. Apoi pentru a te diferenția de ceilalți trebuie să știi ce oferă ei pieței pentru a face ceva diferit. Un slogan poate fi descriptiv sau persuasiv, creativ sau emoționant sau poate purta cu el numele brandului.

Cel descriptiv va aduce în față într-un mod simplist exact ceea ce face brandul pe când cel persuasiv va încercă să pună în față un avantaj, numai bun să vândă. Un slogan creativ va ști cum să se joace cu fiecare cuvânt în așa fel încât să rezoneze cât mai bine cu urechea iar unul care are ca scop să trezească emoția va ști exact pe ce expresii să pună accentul. De vreme ce piața este deja cunoscută, specialistul va ști cum să contureze sloganul în așa fel încât să ajungă la sentimentele celor din exterior. Ultimul dar nu cel din urmă, este sloganul care va avea inserat în textul său direct numele brandului. Acesta aduce o vizibilitate și o recunoaștere mai puternică a acestuia.

De ce ai nevoie de un slogan?

Răspunsul este simplu. Vrei ca numele tău să apară pe piață și nu vrei sa o facă oricum. Vrei să ieși în evidență iar în momentul în care oamenii aud despre tine vrei să o facă într-un mod inventiv și  care să le rămână întipărit în minte și în suflet. Ai nevoie de un slogan care să îți spună povestea repede dar cu un impact răsunător.  Cu alte cuvinte, dacă unui brand fain adaugi un logo genial și un slogan inventiv îți creezi unul dintre cei mai puternici ambasadori ai produsului sau serviciului tău.

De ce trebuie educati angajatii cu privire la brand-ul pe care il reprezinta ?

Un brand puternic este un brand despre care vorbesc în primul rând angajații tăi. Ei sunt cei mai apropiați de fiecare detaliu din companie, cum lucrează aceasta care îi sunt punctele tari și cum poate ajunge cel mai bine la client. Pentru a putea începe  educarea  angajaților cu privire la brand trebuie să te asiguri că valorile acestuia sunt bine definite și ca le livrezi aceste lucruri fiecărei persoane din firmă.

Read More

De ce ai nevoie de campanii de brand awareness?

Afirmarea pe piață a unui brand este un pas important pentru orice firmă. Pentru a fi în căutările utilizatorilor ai nevoie de vizibilitate, să îi faci conștienți de existența ta pe piață.  Fie că vorbim de online sau de offline prezența continuă a imaginii tale este importantă dacă vrei să crești un public solid și fidel. Toate acestea vin sub forma campaniilor de brand awareness. Pentru că educația clienților e importantă, fiecare persoană care are o firmă sau se gândește să pornească un start-up ar trebuie să știe ce sunt aceste campanii și care este scopul acestora.

Read More

De ce să alegi o agenție în locul unui department de marketing intern ?

Accentul care se pune pe marketing și promovarea digitală e în continuă creștere. Implementarea unei campanii de promo potrivite sau alegerea unei agenții profesioniste e o dilemă a zilelelor noastre. Mai mult decât atât, persistă întrebarea daca ar trebui să angajezi o echipă externă care să se ocupe de produsul tău sau să lasi doi-trei oameni din interiorul firmei să facă asta? Pana la urmă, daca ai oameni în companie care știu perfect fiecare colțișor, de ce ai avea încredere într-o echipă din afară?

Read More

De ce e importantă social-media pentru un start-up?

Social media a devenit destul de dezvoltată și importantă încât o putem folosi cu brio atunci când vine vorba de promovare. În condițiile în care marea majoritate a oamenilor, petrec timp pe rețelele de socializare, ce loc mai bun poți găsi pentru a-i aborda? Construirea unei strategii bune, poate pune orice afacere pe locurile din primul rând atât din punct de vedere al clienților abordați cât și față de competiție.

Read More

Activitatea de relații publice (PR)

Deși în țările din Occident termenul de PR (Public Relations) este cunoscut și înțeles deja de câțiva zeci de ani, la noi în țară acesta abia începe să prindă mai bine contur, majoritatea oamenilor de rând continuând să nu facă distincție între relații publice și relații cu publicul.

În ceea ce privește definiția exactă a termenului de PR, nu putem spune că există una general acceptată și atotcuprinzătoare.

Cu toate acestea, cea mai cunoscută și acceptată definiție a relațiilor publice este cea a lui Rex Harlow (un pionier al acestui domeniu): ”Relațiile publice reprezintă funcția managerială distinctă care ajută la stabilirea și menținerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea reciprocă și la cooperarea dintre o organizație și publicul ei; ele implică managementul problemelor, ajutându-i pe manageri să fie informați asupra opiniei publice și să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc și accentuează obligațiile managerilor de a anticipa tendințele mediului; ele folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea și comunicarea bazată pe principii etice.”

Activitatea de relații publice (PR) reprezintă așadar o formă de promovare credibilă, informațiile furnizate fiind considerate mai veridice decât cele oferite în reclame sau alte canale de acest gen.

Care sunt principalele tehnici de PR?

Pentru a menține o legătură strânsă cu publicul, specialiștii în PR au la dispoziție o serie de tehnici și instrumente menite să le faciliteze acest tip de comunicare. Cele mai întâlnite instrumente de PR sunt următoarele:

1. Evenimentele publice

Una dintre activitățile de relații publice care a trecut cu brio testul timpului dar și al înțelegerii omului obișnuit și al evoluției tehnologice, este cu siguranță organizarea de evenimente publice.

Indiferent că este vorba despre promovarea unei persoane publice sau a unei organizații, evenimentul este considerat unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru atingerea acestui scop.

2. Comunicatele de presă

Orice informație comunicată prin diferite canale (tv, radio, ziare și alte tipuri de mass media) are un impact mult mai mare decât o reclamă. Acest lucru se datorează faptului că cei mai mulți oameni consideră aceste informații mai fiabile și mai semnificative decât o reclamă plătită. Cu alte cuvinte, oamenii au mai mare încredere în informațiile primite de la o persoană avizată, indiferent care ar fi natura acestora.

Comunicatul de presă este, așadar, unul din cele mai vechi și mai eficiente instrumente de PR, folosit în campanii de promovare din cele mai diverse.

3. Blog-urile

Pentru a putea ajunge la publicul din mediul online, pe lângă comunicatele de presă și newslettere, specialiștii în PR mai folosesc și alte instrumente, cum ar fi blogging-ul. Acesta permite crearea și menținerea unei relații continue cu publicul țintă, precum și stabilirea unei punți de comunicare în ambele sensuri.

4. Social media marketing

Așa cum sugerează și numele, această tehnică este folosită în special atunci când vine vorba de marketing. Cu toate acestea însă, rețelele de social media sunt recomandate și utilizate de un număr tot mai mare de specialiști în PR, cu scopul de a stabili o comunicare directă cu publicul larg, consumatorii, investitorii, etc.

5. Newsletter-ele

Trimiterea de newslettere unui public țintă, care să conțină informații relevante legate de activitatea sau de produsele/serviciile unei organizații, este de asemenea o metodă comună de a crea și a menține o relație strânsă cu publicul.

De asemenea, specialiștii în PR recomandă folosirea newsletterelor în special în scopul transmiterii de informații generale care pot reprezenta interes pentru publicul țintă, mai mult decât în scopul promovării produselor/serviciilor.

Ca o concluzie, trebuie menționat faptul că acest domeniu este unul extrem de complex ce dispune de numeroase tehnici și instrumente pentru promovarea unui produs, a unei afaceri sau a unei persoane, etc. Cu toate acestea, cele mai de încredere canale la care apelează specialiștii în PR, dar și cele care dau cele mai bune rezultate sunt mass-media tradițională (ziare tipărite, televiziune, radio), evenimentele publice, iar mai nou rețelele de socializare.

La fel ca și în cazul marketingului, o bună strategie de PR se bazează pe cunoașterea temeinică atât a publicului larg, cât și a atuurilor, vulnerabilităților și oportunităților de promovare a unei companii sau persoane. Pentru aceasta este nevoie de asemenea de o bună cunoaștere de domeniului și a practicilor cele mai eficiente, dar și o informare temeinică înainte de a demara orice fel de campanie de PR.