Evoluția internetului și a tuturor canalelor de comunicare a făcut ca ideea de marketing să capete noi forme, fiinde nevoită să se adapteze noutăților și cerințelor pieții. Dacă în articolul trecut am văzut ce echipă de marketing e mai potrivită, azi vom aborda o altă paralelă și anume diferența dintre marketing-ul digital și cel cel traditional. Pentru a înțelege diferența dintre cele două trebuie să vedem ce face fiecare în parte și care este evoluția lor.

Marketing-ul traditional

Acesta, cu sute de ani în spate, ține de publicațiile printate sau transmise prin intermediul televiziunii. Revistele, ziarele, emisiunile TV, reclamele TV, spoturile publicitare de pe diferitele panouri, toate țin de traditional. De-a lungul anilor, oamenii de publicitate au îmbunătațit mereu aceste metode și au adus reclamele în fața audienței în moduri cât mai creative. Existau perioade când acestea erau singurele canale de comunicare media. Prin intermediul lor oamenii erau mereu la current cu toate noutățile din lume. Dacă cineva avea nevoie să vadă anumite produse, consulta un catalog; dacă voiai să iei legătura cu un client din altă țară puteai trimite o scrisoare oficială iar dacă voiai să ții la curent clienții fideli ai unui brand le trimiteai flyere prin poștă.

Marketing-ul digital

E cel care s-a dezvoltat în ultimii ani odată cu amploarea luată de internet și telefonia mobilă și de beneficiile aduse de acestea două. Toate materialele printate înainte au reușit să își facă loc pe piață sub o nouă formă. Indiferent că vorbim de știri, spot-uri publicitare sau podcast-uri, toate pot fi mult mai ușor accesate prin intermediul gadget-urilor dezvoltate în ultimii ani. Smartphone-uri, tablete sau laptopuri, toate au dus la dezvoltarea marketing-ului digital, aducând toate informațiile mult mai aproape de public într-un timp mult mai scurt. Viteza este cuvântul cheie al secolului nostru, așa și media s-a adaptat. Dacă vrei să ții legătura cu un partner e de ajuns să trimiți un e-mail sau poți discuta cu un întreg departament din altă țară prin intermediul unui apel Skype.

Care funcționează mai bine?

Dacă suntem deja în punctul în care știm cum funcționează fiecare, următoarea întrebare ar fi pe care dintre ele ar trebui să îl folosesc pentru firma mea? În funcție de audiența targetată, putem să adaptăm și tipul de marketing necesar. Dacă vorbim de oameni născuți în perioada anilor 20’-70’, folosirea marketing-ului tradițional e valabilă.  E adevărat că o parte dintre aceștia încearcă să se conecteze cu noua tehnologie, dar sunt în continuare cei care preferă să citească ziarul dimineața cum o făceau acum 40- 50 de ani sau să asculte știrile zilei prin intermediul radioului. Dar dacă vorbim de următoarele generații, vom merge sigur pe mâna marketing-ului digital. Marea majoritate dețin un telefon mobil de pe care accesează e-mailul, profilul de Facebook sau LinkedIn. Vorbim de generațiile care urmăresc emisiunile preferate cu un singur search pe YouTube sau urmăresc sezoane întregi din serialele preferate în doar câteva zile.

Investiția în marketing-ul tradițional este mai mare decât în cel digital iar rezultatele sunt vizibile într-un timp mai lung. Marketing-ul digital oferă rezultate în timp real și poate cuprinde un număr mai mare de oameni. Tocmai pentru că ultimele generații sunt tot timpul online, sunt mai ușor de găsit și de abordat. Informația ajunge mai repede la ei iar deciziile de a cumpăra sunt mult mai rapide. Din ce în ce mai mulți oameni preferă să facă anumite cumpărături online. Economisesc timp și de multe ori și bani.

Orice acțiune online poate fi măsurată datorită metricelor dezvoltate. Poți vedea dacă ai o campanie care funcționează sau nu și poți găsi soluții pentru eventualele problemele. Poți modifica mult mai ușor direcțiile unei campanii de promo și poți ajunge mai ușor către posibilii clienți. Plus că totul este mult mai animat și interactiv. Marketing-ul digital a preluat ideile de bază ale celui tradițional și le-a transpus în lumea tehnologiei. Asta a adus de la sine o accesibilitate diferită. Cu toate acestea încă este foarte important să ai o carte de vizită care să te reprezinte corect sau o mapă de vânzări printată care să fie imaginea ta atunci când discuți cu alte companii sau cu proprii clienți.

Existența celor două tipuri sunt un avantaj pentru orice firmă. E adevărat că marketing-ul digital a preluat ștafeta și face totul mai simplu dar existența unui marketing tradițional în spate a făcut existența primului posibilă. Abordarea corectă trebuie făcută în funcție de publicul țintă și de produsele sau serviciile livrate. Dacă vrei să știi care dintre cele două e mai potrivit pentru promovarea brandului tău, echipa AWI te așteaptă la o discuție. Vezi care sunt noile tendințe și alegem ce e mai potrivit pentru firma sau start-u-ul tău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>